Bureţii de fag sunt cunoscuţi în literatura noastră de specialitate sub numeroase denumiri: păstrăvul de fag, păstrăvul sau buretele vânăt, ciupercile sau bureţii Pleurotus.
La început a fost cunoscut, la noi, buretele vânăt (Pleurotus ostreatus) care creşte spontan în zona climatului european, pentru ca mai târziu să se folosească în cultură şi alte specii de Pleurotus, ca Pleurotus florida (buretele crem) provenit din America de Nord, Pleurotus cornucopiae (buretele cornet) de origine europeană sau Pleurotus sajor-caju (buretele brun), provenit din estul Asiei.
În România, primele culturi au fost organizate începând cu anul 1973 şi s-a dezvoltat în ultimii 20 de ani, cultivându-se în marile complexe de sere, unităţile specializate pentru cultura ciupercilor, în unităţi agricole cu capital de stat şi mixt şi în ultima vreme, tot mai mult, în exploataţii private.
TAXONOMIA[1] SPECIEI
Conform sistematicii actuale, ciupercile Pleurotus fac parte din cea mai evoluată încrengătură/filum de fungi – Basidiomycota.
Principalele specii si varietăţi cultivate sunt: P. ostreatus, P. pulmonarius, P. ostreatus var. columbinus, P. ostreatus var. florida, P. cornucopiae var. citrinopileatus, P. eryngii, P. sajor-caju.
Particularităţilor lor biologice si tehnologice sunt determinate de structura genetică si puternic influenţate de caracteristicile ciclurilor de viaţă si reproducere, specifice acestor bazidiomicete heterotalice tetrapolare.
Ciupercile genului Pleurotus fac parte din:
→ clasa Basidiomycetes,
→ ordinul Agaricales,
→ familia Pleurotaceae.
Basidiomicetele sunt ciuperci superioare, evoluate, cu miceliu pluricelular.
Denumirea românească pentru această specie este bureţi de fag şi sunt cunoscuţi în literatura noastră de specialitate sub numeroase denumiri: păstrăvul de fag, păstrăvul sau buretele vânăt, ciupercile sau bureţii Pleurotus.
La început a fost cunoscut, la noi, buretele vânăt (Pleurotus ostreatus) care creşte spontan în zona climatului european, pentru ca mai târziu să se folosească în cultură şi alte specii de Pleurotus, ca Pleurotus florida (buretele crem) provenit din America de Nord.
MORFOLOGIE
Corpul ciupercii este format din două părţi:
→ carpofor, bazidofruct în partea aeriană;
→ hife miceliene, cu reflexe metalice alb-cenuşii, puternic ramificate în substratul nutritiv în partea subterană.
Partea vegetativă este reprezentată de „miceliu”, alcătuit dintr-o împletitură de „hife miceliene” subţiri, de formă cilindrică şi divizate în celule prin pereţi transversali.
Miceliul asigură hrănirea carpoforului sau bazidiofructului, care ia naştere din mici umflături – primordii, ce se formează la extremitatea celor mai tinere hife.
Pălăria are un diametru variabil (5-15 cm), în funcţie de gen şi specie (la ciupercile Pleurotus pălăria este mai mare faţă de Agaricus).
Pălăria are formă de cochilie de scoică şi este dispusă asimetric faţă de picior.
Pe partea superioară este prevăzută cu cuticulă netedă, de culoare alb-brun, violacee, brun-crem, galben-brun închis, în funcţie de specie.
Pe partea inferioară a pălăriei se află lamelele decurente, care nu se anastomozează, iar la Pleurotus cornucopiae se prelungesc până la baza piciorului.
Lamelele sunt de culoare albă, pe care se formează spori de culoare violacee (Pleurotus ostreatus) sau albă (Pleurotus florida).
Ciupercile Pleurotus nu au velum.
Piciorul ciupercilor Pleurotus este în general scurt (mai alungit la Pleurotus florida), de culoare albă şi cu inserţie laterală faţă de pălărie.
Ciupercile apar în buchete (grupuri) pe un postament comun, cu pălăriile suprapuse.
Structura morfologică este în general asemănătoare deosebiri existând în funcţie de specie.
[1] Taxonomia (numită uneori și taxologie) este o disciplină științifică care se ocupă cu stabilirea unor legi de clasificare și sistematizare a unor domenii reale, caracterizate printr-o structură complexă. Termenul de taxonomie desemnează, în contetul științelor biologice, o disciplină a clasificărilor speciilor de viețuitoare de pe Pământ.