Oamenii de ştiinţă cred că ciupercile există de peste 400 de milioane de ani.
Cea mai veche reprezentare a unei ciuperci, apare într-un mormânt al unui faraon din cea de-a XII-a dinastie Amenemhet (1450 î.e.n). Se pare însă că primii deţinători ai cunoştinţelor despre ciuperci sunt chinezii (533 î.e.n.).
Aroma delicioasă a ciupercilor, a intrigat faraonii din Egipt atât de mult încât au decretat ciupercile hrană a zeilor şi că nici un om de rând nu are dreptul de a le consuma.
Cel dintâi text care descrie ciupercile, este o tabletă, gravată cu scriere cuneiformă, datând din mileniul 3 î.Hr., care spune despre un coş de trufe, oferite de un vasal regelui.
Romanii, au fost mari consumatori de ciuperci şi ştiau de toxicitatea anumitor specii. Pliniu cel Bătrân (23-79 î.Ch.) a descris Amanita phalloides şi Amanita de Caesar în lucrarea sa Historia Universalis, iar Dioscoride, medic şi botanist grec, originar din Asia Mică, tratează în lucrarea sa “Despre mijloacele de vindecare” şi medicamente de origine vegetală obţinute din ciuperci.
Ciupercile au fost folosite ca şi condiment de romani şi în cele din urmă ca mâncăruri somptuoase din Evul Mediu până la Renaştere.
Avicenna (980-1037), medic, om de ştiinţă şi naturalist de origine persană, ne-a spus în lucrările sale scrise în limba arabă, că toate ciupercile sunt fatale. Acesta a avut doar parţial dreptate.
În diverse alte civilizaţii din întreaga lume, inclusiv Rusia, China, Grecia, Mexic şi America Latină, s-au practicat ritualuri legate de ciuperci. Mulţi au crezut că ciupercile au proprietăţi care ar putea produce super-puterea omului, ajutor în găsirea obiectelor pierdute şi de a conduce sufletul la tărâmul zeilor.
La început, ciupercile au fost recoltate din flora spontană şi consumate datorită gustului şi aromei specifice.
Mai târziu, empiric s-a trecut şi la introducerea unor specii în cultură.
Dintre speciile cultivate, primul loc îl ocupa Agaricus bisporus (Champinion), urmată de Pleurotus sp. (bureţi) şi de Auricularia sp. şi Lentinus sp.
Astăzi este aproape imposibil să se determine dacă şi în care ţară ciupercile au fost cultivate pentru prima dată.
Unii autori subliniază faptul că producţia de ciuperci a început în Franţa.
Alţii sunt de părere că ideea de a cultiva ciuperci aparţine italienilor, iar francezii au adoptat experienţa lor mai târziu.
Petru Vedder, autor al cărţii Cultivarea modernă a ciupercilor, Ţările de Jos, în anul 1978, subliniază faptul că ciupercile au fost cultivate pentru prima dată în 1650 în vecinătăţile Parisului.
Agricultorii au observat, probabil din pur accident, că unele ciuperci cresc pe compost uzat (în focare folosite pentru a cultiva pepeni). Ei au observat de asemenea că există mai multe ciuperci în locurile unde gunoiul de grajd a fost udat cu apă în care au fost spălate ciupercile. Ei au descoperit asfel că ciupercile pot fi cultivate în grădini pe gunoiul de grajd de catâr şi măgar.
1707 → Turnefore, un botanist francez a descris o metodă de cultivare a ciupercilor prin utilizarea gunoiului de grajd de cai, în care ciupercile au crescut înainte, ca material de însămânţare pentru un substrat proaspăt preparat.
1731 → metoda franceză de cultivare a fost transferată în Anglia, ca urmare a publicării Manualului de grădină a lui Miller. Traducerea germană a acestei cărţi a fost publicată în 1769.
1754 → Lundberg, un suedez, descrie construcţii în care ciupercile pot fi cultivate pe tot parcursul anului.
1848 → un camionagiu celebru din Saint-Petersburg, E.A. Graciov a început cultivarea ciupercilor industriale. În 1860-1861, el a publicat articole despre cultivarea ciupercilor.
1865 → cultura ciupercilor a fost transferată din Anglia, în SUA, unde ciupercile la început au fost cultivate în cantităţi mici.
1870 → industria cultivării ciupercilor a început să se dezvolte.
În acest fel, cultura ciupercilor a fost răspândită peste tot în lume.
Timp de trei secole, cultivarea ciupercilor a parcurs un drum lung spre dezvoltare. Metodele de cultivare şi tehnicile s-au dezvoltat treptat.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, a fost găsită o metodă de obţinere a miceliului, ca şi cultură pură, de la sporii de Agaricus bisporus.
Constantin şi Matroushot, francezi au fost primii care au fost în măsură să controleze propagarea prin spori a ciupercilor. Această metodă a avut loc în secret.
1902 → Fergusson, un cercetător american, a publicat toate detaliile de răspândire a sporilor şi a creşterii miceliului.
1905 → Douggarou, un american, obţine miceliu din ţesuturi de ciuperci.
1932 → Sinden a patentat o metodă de preparare a miceliului pe cereale, şi în acelaşi timp, a început să dezvolte noi tulpini de ciuperci.
Un pic mai târziu, cercetătorii Sinden şi Hauser a dezvoltat o metodă de compostare, care astăzi este folosită peste tot în lume.
Astăzi, producţia mondială de ciuperci de cultură ajunge la aproape 4 milioane de tone pe an. Ciupercile sunt cultivate în multe ţări din Europa, Asia, America de Nord şi de Sud, Africa şi Australia.
Din circa un milion de specii de plante ce populează Terra, aproximativ 20% sunt ciuperci dar din cele 200.000 specii sunt descrise numai în jur de 72.000 şi sunt consumate în jur de 700 specii în care sunt incluse şi cele medicinale. La noi în ţară sunt menţionate 8.700 specii de ciuperci.
În Romania există aproximativ 50 de specii de ciuperci otrăvitoare iar numărul acestora creşte de la an la an datorită mutaţiilor genetice, fenomen foarte derutant chiar şi pentru cunoscători.
Ciuperca a fost întotdeauna ceva misterios şi până în prezent nu şi-a dezvăluit încă toate secretele. Studiul ciupercilor se numeşte micologie (greacă: mykes – ciupercă, logos – studiu).
Atragem în modul cel mai serios atenţia, asupra faptului că nu există niciun test sau antidot la care poate recurge culegătorul ori consumatorul de ciuperci pentru a evita confuziile sau otrăvirea, falsele credinţe populare fiind o cauză majoră a intoxicaţiilor cu ciuperci din România.Există doar două căi de urmat pentru a evita orice confuzie:
|